Cetatea de Scaun a Sucevei - file de istorie

Cetatea de Scaun a Sucevei este atestată documentar la 11 februarie 1388, ridicată în vremea domniei lui Petru I (1375 – 1391). Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a intervenit la rândul său în sistemul defensiv al cetăţii prin întărirea cu un zid de apărarea a primei intrări situată pe latura sudică a fortului. Aceasta a suferit modificări odată cu preluarea conducerii Moldovei de către eroul legendar Ştefan cel Mare (1457 – 1504), canonizat în anul 1992, conducător dibaci, diplomat desăvârşit şi strateg militar, calităţi recunoscute de însăşi contemporanii săi.

În încercarea de a pătrunde în cetate vom întâlni patru elemente defensive: şanţ de apărare, pod de acces, zid de apărare în exterior şi capcana căreia istoricii i-au dat numele de „cursa de şoareci”.Sistemul defensiv a făcut imposibilă pătrunderea în cetate fără acceptul celor din interior, slujitori şi susţinători ai intereselor Moldovei.
Puţine sunt bătăliile pe care Ştefan cel Mare le-a pierdut în faţa invaziei otomane sau împotriva armatelor polone. Cetatea a fost martora numeroaselor lupte amintim aici cele mai importante din anii de zenit ai domnitorului Ştefan cel Mare; 1476 şi 1484 împotriva turcilor şi 1497 contra armatei poloneze, condusă de regele regatului polon Ioan Albert.

Distrusă intenţionat în diferite etape începând cu cea de a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi culminând cu domnia lui Dumitraşcu Cantacuzino, cel care la 1675 din ordinul Porţi Otomane, a definitivat opera distructivă a fortăreţei. Printre locatarii cetăţii mai amintim: Bogdan al III-lea, Petru Rareş (spre sfârşitul primei domnii, în 1538, Cetatea de Scaun a fost luată de către armata otomană condusă de Soliman Magnificul, cu ajutorul boierilor trădători), Irimia Movilă, Vasile Lupu ş.a. Începând cu anul 1951 spaţiul citadin devine atelier şcoală pentru studenţii Facultăţii de Istorie din Bucureşti.
Linia albă, ce şerpuieşte pânza exterioară a zidurilor, uşor de observat cu ochiul liber, delimitează vechile ruine ale cetăţii şi intervenţia contemporană.

În anul 2004 la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, a fost restaurată parţială a fortăreţei medievale. Pivniţa a fost acoperită cu o placă din beton iar arcadele interioare din cărămidă au suferit modificări. Podul de acces în cetate este mult mai stabil şi restaurat în totalitate.


Planul Cetăţii de Scaun a Sucevei

Descrierea cetăţii - Cetatea de Scaun a Sucevei

Oraşul Suceava, principala reşedinţă a voievozilor Moldovei, timp de aproape două veacuri, a intrat în conştiinţa neamului românesc ca fiind locul unde se află “cetatea lui Ştefan cel Mare”.

Era o cetate de plan rectangular, cu latura mică, de sud, de 36 m, şi latura mare, de est, de circa 40 m, cu ziduri groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată. Intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă încununată de un arc semicircular. Pe laturile de est şi de sud-est se găsea un şanţ de apărare. Răspândirea în Europa răsăriteană, la mijlocul secolului al XV-lea a unei noi tehnici de luptă, artileria, a impus măsuri pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la asedii şi a Cetăţii de la Suceava. Este meritul voievodului Ştefan cel Mare (1457 – 1504) de a restructura Cetatea de Scaun a Sucevei – dar nu numai pe aceasta – adaptând-o noilor condiţii de luptă.

Vechiul şanţ de apărare este astupat iar fortul rectangular a fost înconjurat de un zid de incintă, construit în două faze. În prima etapă, anterioară asediului otoman din vara anului 1476, zidul de incintă, cu o grosime de 1,50 m, era întărit cu turnuri de apărare de formă pătrată. După asediu, primei pânze de ziduri I se adaugă o a doua, astfel că se ajunge ca zidul de incintă să aibă o grosime de aproximativ 3 m, iar turnurile pătrate au fost transformate în bastioane semicirculare, proprii amplasării tunurilor şi având o rezistenţă sporită în faţa loviturilor de ghiulele. Tot acum a fost săpat şi şanţul de apărare ce înconjura cetatea pe laturile de est, sud şi vest, se construieşte contraescarpa şi se mută intrarea pe latura de est.

Intrarea se făcea cu ajutorul unui pod cu o parte fixă şi o alta mobilă şi un sistem de trei porţi, apărate de soldaţi ce stăteau în camere de gardă, special amenajate.
Au fost modificate şi interioarele, adaptându-se atât necesităţii desfăşurării vieţii de curte, cât mai ales gustului epocii.
Pe latura de est se aflau paraclisul şi apartamentele domneşti, iar pe cea de vest, la subsol, se găseau pivniţele, iar la etaj o sală de mari dimensiuni, somptuos decorată cu sculpturi în stil gotic, unde se întrunea sfatul domnesc. Restul încăperilor din cetate era destinat soldaţilor, deoarece aici nu se locuia decât în caz de pericol, domnul şi familia sa având la dispoziţie un confort deosebit la Curtea Domnească, aflată în oraş.
În decursul domniei lui Ştefan cel Mare cetatea a cunoscut trei asedii, în anii 1476, 1485 şi 1497, fără a putea fi cucerită.

În cea de a doua domnie a sa, Alexandru Lăpuşneanu (1552 – 1561; 1564 – 1568), găsind cetatea distrusă în urma asediului din 1563, o abandonează şi mută reşedinţa voievozilor Moldovei la Iaşi.
Cetatea de Scaun a Sucevei va mai fi utilizată ca reşedinţă domnească ori garnizoană la sfârşitul secolului XVI-lea, în timpul domniilor lui Aron Vodă (1591 – 1592; 1592 – 1595), Ştefan Răzvan (1595) şi Ierimia Movilă (1595 – 1600; 1600 - 1606).
În mai 1600, garnizoana va deschide porţile cetăţii în faţa voievodului unificator, Mihai Viteazul (1593 – 1601).

O ultimă epocă de strălucire va cunoaşte cetatea în timpul domniei lui Vasile Lupu (1643 – 1653). Acum cetatea este modificată conform gustului epocii, curtea interioară este înconjurată de o loggia susţinută de piloni de cărămidă. Pe latura de sud se construieşte o baie şi se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului muşatin.

Cu asediul din anul 1653 se încheie de fapt istoria cetăţii. În anul 1675, din ordinul turcilor, cetatea va fi distrusă de către voievodul Dumitraşcu Cantacuzino. Părăsită, distrusă de cutremurul de la sfârşitul ultimei domnii a lui Gheorghe Duca (1678 – 1683), cetatea, devenită carieră de piatră pentru locuitorii din oraş, va fi treptat acoperită cu moloz şi pământ.



















© CERC - Filiala Suceava
aprilie 2009
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web. Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, ca şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.