Cetatea Hotin

În componenţa acesteia intră castelul (citadela) datând din secolele XIII-XIX şi cetatea datând din secolele XVIII-XIX.
Construcţia cetăţii din piatră poate fi împărţită în trei perioade: prima - perioada veche - sec. al XIII-lea, care atestă prezenţa cetăţii din piatră în timpul lui Daniil Galiţki, a doua - perioada secolelor XV-XVII, când Hotinul se afla în componenţa Statului Moldovenesc, a treia - perioada sec. al XVIII, în anii restaurării castelului şi construcţiei Cetăţii Noi de către turci.

Primul nucleu al castelului se afla în partea de nord. Nucleul principal al castelului cu zidurile lui de apărare, asemănătoare aspectului actual s-a format în sec. al XV-lea, după reconstrucţia efectuată în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504). În anul 1538, în timpul asaltului citadelei de către oştile poloneze a fost distrus în întregime zidul sudic. În anii 1541-1546 în timpul domniei lui Petru Rareş fortificaţiile se prelungesc spre sud.

O înfăţişare asemănătoare cu cea actuală, dar fără porţile de intrare, citadela o are în tabloul lui J. Steh „Bătălia de la Hotin 1673”. În timpul bătăliei, sau după aceea, când oştile poloneze ale lui Jan Sobieski părăseau deja Hotinul, castelul a fost parţial distrus. În special au fost distruse în întregime turnurile de sud-est, sud şi sud-vest.

La mijlocul secolului al XVII-lea Turnul de sud (de intrare) încă nu exista în forma sa actuală. Datarea lui se referă la a doua jumătate a secolului al XVII-lea, iar modificările constructive - din sec. XVIII-lea, când ingineri francezi au extins cetatea, şi deci şi castelul însuşi a fost refăcut într-o anume măsură. În secolul al XVIII-lea, când turnul a devenit Turn de intrare, peste şanţul din faţă, şi astfel până la castel au fost construite două poduri. Principalul monument din timpul turcilor este Cetatea Nouă, a cărei construcţie a început în anul 1718, după cucerirea definitivă ţinutului Hotinului de către turci. (în anul 1711).

Construcţia fortificaţiilor a fost dictată de perfecţionarea tehnicii militare, când bătrâna cetate nu mai corespundea normelor de apărare. Totuşi, încă din secolul al XVIII-lea de intrarea sudică a vechiului castel se mărginea cu cetatea.. Prezenţa unei asemenea cetăţi este confirmată de gravura lui Romeyn de Hooghe "Victoria de la Hotin" după tabloul din 1673, şi, de asemenea, tabloul lui а J. Steh şi F. van Kessel „Bătălia de la Hotin”; pe acestea se observă cu claritate zidul de apărare cu bastioane (deşi fără turnuri), care se sprijină la nord-est pe citadelă, iar mai la sud pe povârnişul de deasupra Nistrului. Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir înainte de anul 1723 menţiona că în timpurile de demult oraşul era întărit în partea de vest cu ziduri înalte şi şanţuri adânci, şi turcii "cucerind cetatea, au distrus în parte zidurile ei, iar după aceea au înconjurat-o cu construcţii noi după modele noi, înălţându-le cu peste jumătate". Astfel, turcii au mutat pe un nou loc - puţin mai la nord - vechea linie de apărare, întărind-o considerabil. Noua cetate a fost proiectată de ingineri francezi. După unele date, noile fortificaţii au fost construite nu numai cu mijloacele sultanului, ci şi cu ajutorul domnului Moldovei Nicolae Mavrocordat. Teritoriul înconjurător a fost curăţat de copaci şi clădiri: aici s-au construit tuneluri subterane - galerii de obuze, prin care acestea erau aduse la linia de apărare. Pe platforme speciale de lemn era amplasată artileria cu tragere lungă, tunurile erau amplasate de asemenea pe bastioane şi ziduri - în număr de circa 200. Pe teritoriul interior s-au înălţat ulterior construcţii, aici se aflau băi, moschei, cazarme, pieţe: mai aproape de citadelă se afla casa comandantului ienicerilor şi moscheea Aga-geamisi, la nord fântâna şi moscheea mamei decedate sultanului, la vest - tribunalul (mecheme) şi cimitirul. În prezent nu mai există niciuna din aceste construcţii. Armatele ruseşti au cucerit cetatea încă de trei ori: în 1769, 1788 şi, definitiv, în anul 1806. Înainte de a doua ofensivă rusească vara anului 1769) turcii au împrejmuit valurile de pământ cu încă o linie de apărare - de retragere - aproximativ la un kilometru în jurul fortificaţiilor principale. Aceste valuri de apărare existau încă în anul 1828 (indicate în plan), dar atunci erau deja lichidate pe jumătate. În anul 1849 a fost alcătuit un deviz pentru restaurarea bastioanelor şi părţilor superioare ale valului principal, au apărut două elemente la intrările de nord şi de sud pe linia de apărare, de la care au fost construite galerii spre acestea. În consecinţă, deşi practic în secolul al ХІХ -lea cetatea nu mai prezenta importanţă militară, ea a fost menţinută în stare bună.











© CERC - Filiala Suceava
aprilie 2009
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web. Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, ca şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.