Universitatea

Cel mai bun ansamblu de arhitectură din Cernăuţi a fost creat de geniul desăvârşit a meşterilor. Reşedinţa metropolitanilor bucovineni se distinge din el. A fost construită în anii 1864-1882. Proiectarea şi construirea au fost făcute de Joseph Hlavka (1831-1908), un renumit om de ştiinţă, arhitect ceh, cofondatorul Academiei de Arte şi Ştiinţe din Praga, şi persoana răspunzătoare de multe construcţii din ţara sa natală şi din străinătate.

Reşedinţa a fost ridicată în locul episcopatului. Atrage cu aspectul său neobişnuit, care aminteşte de un castel medieval. Zidurile înalte de cărămidă sunt decorate cu ceramică şi piatră dantelată. Turnuri drepte, mânere şi cornişe ascuţite cu merlonuri înalte. Pantele abrupte ale acoperişului sunt decorate cu ţigle lucioase albe, verzi şi maro. Toate acestea dau impresia de enernitate, sublim şi festiv.

Compoziţia complexului este extrem de simplă şi de eficientă. Curtea este înconjurată de clădiri pe trei laturi. În centru se poate vedea palatul metropolitan cu intrarea principală şi Sf. Ivan al Capelei din Suceava în stânga. Cele mai impunătoare clădiri sunt vestibulul uriaş cu coloane grele şi peste el o Sală de marmură de 2 metri înălţime cu o galerie alăturată. Pe aripa din dreapta a palatului este o clădire cu un turn cu ceas care era o şcoală de corişti şi clădire pentru vizitatori. În stânga este o clădire a seminarului cu o biserică.









© CERC - Filiala Suceava
aprilie 2009
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web. Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, ca şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.